Procesul de naparlire

Pentru a înţelege perfect acest proces fiziologic apreciem că este necesar să dăm cateva lămuriri asupra acestei „haine” acoperitoare pe care porumbelul o înlocuieşte în fiecare an.
Această schimbare anuală a penajului se numeşte năparlire.
Penajul este compus din puf, fulgi şi pene.
La o pană deosebim tija, lama şi tubul, cu care pana se fixează în piele, numită Calamus.
Partea tijei care poartă lama se numeşte rahis.

Lama penei sau stindardul este format din ramuri ale rahisului numite barbe, care are ramuri mai fine aşa numitele barbule, care au nişte carlige cu care se agaţă barbulele vecine şi totalitatea ramificaţiilor formează lama elastică.
Tot acolo se disting şi penele de avant, penele de plutire, cele de acoperire şi codale.
Penajul este uns permanent cu grăsime din glandele uropingiene (de la tartiţă) protejand pielea porumbelului de zăpadă, gheaţă sau ploaie.
Schimbarea penelor începe imediat după naşterea primei perechi de pui, cam după 10 zile după ce porumbiţa a depus al doilea rand de ouă şi durează pană în decembrie a fiecărui an.
Prima pană care cade este a zecea numărată de la varful aripii, după aceasta urmează celelalte pene din grupul penelor de avant.
Penele de plutire, în număr de 12, se schimbă anual numai cate o pană, începand de la 1, dupa aceasta putandu-se afla uşor varsta porumbelului, căci penele noi au o structură deosebită faţă de cele vechi, fiind mai late, mai lungi, strălucesc mai mult ca cele vechi.
Penele cozii, 12 la număr încep să cadă odată cu penele de pe umeri.
Ele cad în perechi începand de la mijloc spre margine.
Ordinea căderii se poate vedea uşor în schema năparlirii cozii din paginile următoare ale acestui capitol.
Puiandrii năparlesc începand cu o lună jumătate de la naştere şi năparlirea durează pană în luna a patra.
Fiecare pană cade în momentul cand în locul precedentei a crescut o alta nouă.
Ultimele 4 pene de la varful aripii cad în momentul cand primele ajung la 2/3 din lungimea normală.
Fulgii de pe corp şi penele din coadă încep să cadă cand a căzut pana a şasea.
Puful formează o mantie care-l protejează de pierderile de căldură.
Schimbarea lui trebuie să se facă în ianuarie şi februarie.
In această perioadă porumbelul trebuie ajutat cu vitamine şi hrană.
Dacă porumbelul nu a năparlit bine şi nu a schimbat puful de iarnă va intra mai greu în formă în perioada concursurilor.
Porumbelul pentru a năparli bine şi a reannoi puful său mai are nevoie iarna de grăunţe oleaginoase (nu cantitate mare), sare, nisip, mult aer, apă curată şi hrană minerală la discreţie.

Porumbeii care au o stare bună de sănătate au un penaj pudrat, cu o pudră fină, care se ia pe maini şi pe haine.
Acest pudraj îi asigură o impermeabilitate a penajului.
Porumbeii cu penaj exagerat de gros şi prea mult nu sunt rapizi, iar acest penaj constituie pentru ei un balast, o greutate, care trebuie transportată în plus în zbor.
Porumbeii perfect sănătoşi năparlesc normal şi regulat în lunile august, septembrie şi octombrie cand nu produc în această perioadă.
Columbofilii trebuie deci să asigure în perioada năparlirii o curăţenie bună, ferindu-i de paraziţii penelor care găsesc un loc prielnic de depunere a ouălelor în penele şi fulgii care abundă peste tot în porumbărie.
Vasele de apă şi hrănitoarele trebuie deasemenea curăţite,
In plus vom căuta să asigurăm băi de două ori pe săptămînă şi libertate completă toată ziua pentru ca porumbeii să se bucure şi să folosească din plin razele binefăcătoare ale soarelui.
Pentru a putea să redăm strălucirea penajului se mai recomandă din cand în cand şi cate o baie călduţă.
In lunile de toamnă trebuie să evităm pe cat este posibil umiditatea excesivă din porumbărie.
Văruitul porumbăriei este deasemenea necesar a se face odată pe an de preferinţă în aceste luni cand este cald pentru ca apa să se usuce cat mai repede.